Dintre stelele din noapte
Multe stau gata să-ngheţe...
Ca şi fructele necoapte,
Vor trăi doar bătrîneţe.
Cîte-o stea neîmpăcată
Cu o soartă de atom,
Poarta vieţii o tot cată
Şi se întrupează-n om.
Coborînd din nemurire
Cu al viselor mister,
Ştie, ca din amintire
Cum se vede totu-n Cer.
Prin cuvîntul dă semn şi veste
Că destule rele sînt,
Şi că nu-i doar o poveste
Viaţa, darul cel mai sfînt.
Crezul său e o-nzidire
În normalul omenesc,
Punînd preţ pe împlinire
Şi pe sensul ei firesc.
Sclav mereu vremelniciei
Rînduite prin cuvînt,
Dă motive bucuriei
De-a se vrea ţel de avînt.
Şi dă sensuri divergente,
Unei simple întrebări,
Ca-n ecou, grave accente,
Să învie vechi chemări.
Din lumină face noapte
Şi din noapte face soare,
Iar din unda tristei şoapte,
Rost de vieţi nemuritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu