Peste multele-amintiri,
E real şi mi se pare
Că mă pierd printre iubiri.
Iarna, noaptea, geruieşte
Şi dă beznelor lumină,
Şi, în taină, îmi vesteşte
Vremea care-i dat să vină.
Dacă văd că nu-i lumină,
Nu mă-ntreb de ce n-ar fi,
Nici n-aștept ca luna plină
Să preschimbe noaptea-n zi.
Frigul încă mă îngheaţă,
Vrând să-mi dea, totuși, putere
Să văd dincolo de ceaţă
Când speranţa asta-mi cere.
Chiar cu ultima suflare
Către Cer mi-aş face drum
Ca să cred că mi se pare
Că renasc din propriul scrum.
Ninge, ninge peste lume
Cu zăpezi ori flori de soare,
Rostu-și dă singur un nume
Ca să-și aibă sărbătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu