Tot cei mari devin cei buni,
Măsluind fapte de glorii
În mistere şi-n minuni.
Orice vorbă-i o sentinţă
Pusă-n seama omeniei
Iar tăcerea-i o credinţă
Întru slava bucuriei.
Legile ce nu sînt scrise
Peste toate se aplică,
Nu mai pot gîndi în vise
Şi de vis îmi este frică.
Obiceiurile toate
Au un fel de şoaptă-n umbră,
Nu se spune cît se poate
Şi iubirea este sumbră.
Şi-au ajuns cei care poartă
În blazon o moştenire
Să ne spună că prin soartă
Avem dreptul la-nrobire.
Timpul în fireasca vrie
Orice vrea totuşi nu schimbă
Că puterea-i o mîndrie
Pusă-n drept în orice limbă.
Parcă lumea e bolnavă,
Prin destin, de uzurpare,
Şi înalţă imn de slavă
Semnului de întrebare.
Nici n-avem o judecată,
Sunt prea mulţi judecătorii
Ce văd viaţa ca o pată
Schimbătoare cum trec norii.
Cîte sînt, cîte mai sînt
Îşi cer drepturi pe pămînt,
Cîte-au fost, cîte vor fi,
Îşi cer dreptul de-a trăi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu