Printre-atîtea noi şi vechi credinţe
Ale altor vremuri, de apoi,
Încă pe pămînt mai cad şi ploi,
Încă iarba creşte din seminţe.
Întru începutul altor ere,
În consens cu timpul ireal,
Printre-atâtea alte emisfere,
Idealul pare anormal.
Insipidul gînd spre involuţii,
Murmurînd credinţele de om,
Spune că o stea e un atom
Renormat de legi şi revoluţii.
Sărbătoarea florilor de vară,
E un gînd minţit şi revanşard,
Plînge viitoarea primăvară
Că-i deja motiv capitulard.
Zborul e o stare absolută,
Lapiez de val şi de cristal,
Naufragiat pe lîngă mal
Într-o altă lume involută.
Exilat pe-o răstignită floare,
Văd al lumii veşnic piedestal
Care rar e luminat de soare,
Fiind mereu lovit de un alt val.
Printr-o absolută mărginire
Mă adun din răul meu desfrîu,
Şi mă simt şi eu un bob de grîu
Ce păstrază spicu-n amintire.
Actualităţii-i suntem pradă,
Tot spunînd că vremurile-s noi,
Dar, ca orbul ce nu vrea să vadă,
Declanşăm cu noi un alt război.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu