Dintr-un nimic, din amintire,
Vin gînduri ce mă pun pe foc...
Un alt motiv de amăgire,
Se vrea o cale de mijloc...
În frunza tristei ploi prelunge
S-au pus şi mugurii la zid,
Că timpul mai că nu ajunge
Pentru al vieții sens rigid.
Scornita cale-a-nseninării,
Pe două lacrimi şi-un abis,
Ne pradă-n jocu-ndepărtării
Spre un nevolnic paradis.
Supremul palmelor întinse
Între pămînt şi între cer,
A dat spre ape nopţi aprinse
Şi ne-a înveninat stingher.
În şoapta pragului de casă
Am pus un pas şi un alt pas,
Trăind trecutul ce apasă
Vremuri ce-n urmă au rămas.
Şi par că nu mai vor să vină,
Ai altor timpuri paşnici zori,
Zdrobiți fiind de nelumină
Tot căutăm în Ceruri nori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu