Sperînd că timpul s-ar putea opri,
Că mult prea mult îl mistuia durerea
Că va veni-n curînd ultima zi.
Plecînd cu-acelaşi pas din altă dată,
Cu ochi-nspre departe ţintuiţi,
Pîndea, avînd simţirea încordată,
Firescul mers al celor prea grăbiţi.
Ştia venind, la ceas tîrziu de seară,
Spre vadul apei molcom clipocind,
Paşii mărunți de pui de căprioară
Ascunşi de frunza-n vînt uşor foşnind.
Şi-ntr-un tîrziu, un pui de căprioară,
Păşind sfios spre apa susurîndă,
A fost vînat, şi dat i-a fost să moară,
Fiind dorit de lup în a sa pîndă.
Simţind căldura izvorînd din sînge
Îi revenea plăcerea din trecut,
Dar gheara morţii o simțea că-l strânge,
Un sentiment în care n-a crezut.
Nu mai putea, cu colţii, să mai sfarme,
Simţea doar bucuria infinită
Şi îşi spunea că simte că adoarme,
Cu ultima dorinţă împlinită.
Timp neavând, o ultimă plăcere,
Îşi încerca în amintiri găsi,
Avea, ca orice lup, doar o părere
Că doar vânat de om poate muri.
***
În adormirea lui însă murise,Cu gura înroşită de-al ei sînge,
Așa cum toată viața își dorise,
Voind să creadă că pe el îl plînge.
Fusese ce fusese, doar o fiară
Avînd numai un gînd, să aibă hrană,
Şi doar plăcerea lui cînd prada zbiară,
Iar el tăcut se joacă-n a ei rană.
Scăpase şi de glonţ şi de otravă,
Vînase deseori în faptul serii,
Credea că moartea lui este o snoavă,
Dar ucigînd s-a dat şi el tăcerii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu