Te-am căutat, visînd, spre stele,
Prin nori şi-ndepărtate zări,
Adesea-n visurile mele,
Pe drumuri largi şi pe cărări.
Te-am căutat apoi pe mare,
Pe valul rece şi-nspumat,
Cînd tu fugeai, întru uitare,
Spre alt tărîm, însingurat.
Privirea mi-o arunc în ape
Şi plec şi eu pe urma ei,
Simţindu-mă mult mai aproape
De fapta justului temei.
Doar ploaia, -n noaptea veşniciei,
Cu cerul ei înfierbîntat,
Punînd accente nebuniei,
Consensul ni-l lăsa uitat.
Şi azi mă uit plîngînd spre stele,
În nopţi de mai, cu cer senin,
Ca-n lacrimi visele să spele
Vremuri apuse, cînd revin.
Te-aud cum plîngi rătăcitoare,
Cînd fierbe marea în furtuni,
Că-ţi este frig, că visul doare,
Că tot aştepţi semn prin minuni.
Mai caut prin tristeţi uitate,
Cînd văd cazînd o stea din cer,
Şi tăinuiesc un vis în toate,
Chiar dacă-n fuger ele pier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu